Tulburările Disociative Conform DSM-5: O Explorare Psihologică

Tulburările disociative reprezintă un grup complex de tulburări mintale caracterizate prin disociere – o separare sau disociere a unor aspecte ale conștiinței, identității sau experienței individului. Aceste tulburări pot varia în severitate și pot afecta profund viața persoanelor afectate. Conform DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale, ediția a cincea), există mai multe tipuri de tulburări disociative.

I. Tulburarea de Identitate Disociativă (TID)

Tulburarea de identitate disociativă, cunoscută și sub numele de tulburare de personalitate multiplă, este una dintre cele mai cunoscute forme de tulburare disociativă. Aceasta implică prezența a două sau mai multe identități distincte sau personalități, care preiau controlul asupra comportamentului individului în mod alternativ. Aceste schimbări de identitate pot fi însoțite de amnezie pentru evenimentele trecute și pot afecta grav funcționarea zilnică a persoanei.

II. Tulburarea Disociativă de Dezvoltare (TDD)

Tulburarea disociativă de dezvoltare este mai frecventă în rândul copiilor și adolescenților și se caracterizează prin disociație ca răspuns la stresul sau traumele grave. Aceasta poate include depersonalizare (sentimentul de a fi deconectat sau separat de sine) sau derealizare (percepția ireală a mediului înconjurător). Simptomele pot varia de la pierderi minore ale identității până la schimbări majore ale conștiinței.

III. Tulburarea Disociativă de Identitate (TDI)

Tulburarea disociativă de identitate este caracterizată de disociația și separarea identității de sine în sine, dar fără prezența altor personalități distincte, așa cum este cazul în TID. Persoanele cu TDI pot simți că nu se cunosc pe sine sau pot experimenta perioade de timp în care nu-și amintesc nimic despre ei înșiși sau despre experiențele lor.

IV. Cauze și Factori Contributivi

Cauza exactă a tulburărilor disociative nu este pe deplin înțeleasă, dar se crede că sunt implicați mai mulți factori, inclusiv:

1. Traume și abuzul în copilărie: Experiențele de traume severe, în special în copilărie, pot contribui la dezvoltarea tulburărilor disociative. Disocierea poate fi o modalitate de a face față la experiențe insuportabile sau de a izola amintirile traumelor.
2. Genetică și factori biologici: Există cercetări care sugerează o componentă genetică în dezvoltarea tulburărilor disociative. Anumite diferențe în funcționarea creierului și în neurotransmițători pot, de asemenea, juca un rol.
3. Stresul cronic și anxietatea: Nivelurile ridicate de stres sau anxietate pot contribui la disociere. Persoanele cu tulburări disociative pot utiliza disocierea ca un mecanism de adaptare pentru a face față stresului.

V. Tratament și Ajutor

Tratamentul pentru tulburările disociative poate include terapie psihologică, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală și terapia de reintegrare a identității. Scopul terapiei este de a ajuta persoanele afectate să recunoască și să gestioneze disocierea, să dezvolte mecanisme de adaptare sănătoase și să își îmbunătățească funcționarea generală.

Sprijinul din partea familiei și a prietenilor este, de asemenea, important în procesul de recuperare. Cu tratament adecvat și susținere, mulți oameni cu tulburări disociative pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții și pot gestiona simptomele cu succes.

Tulburările disociative sunt condiții complexe și debilitante care afectează modul în care o persoană percepe și trăiește realitatea. Este important să se recunoască și să se trateze aceste tulburări cu profesionalism și compasiune, pentru a oferi celor afectați o șansă de recuperare și o mai bună calitate a vieții.