Cu toții am auzit de frica de eșec, dar este posibil să existe și frica de succes? Lucrurile îți merg bine, avansezi în carieră, ai un salariu bun și cu toate acestea simți că totul este numai o păcăleală, un noroc și în curând ceilalți vor vedea în spatele acestor aparențe cât de incompetent ești de fapt. Această frică de succes se numește sindromul impostorului, care se poate manifesta la oricare dintre noi. El reprezintă trecerea de la îndoiala interioară legitimă la percepția și credința că ești un impostor în ceea ce faci. „Totul a fost mult prea ușor”, „Altcineva ar merita mai mult decât mine”, „Nu sunt potrivit pentru locul în care mă aflu” sunt gânduri tipice care ar putea să îi treacă prin cap unui impostor. Sindromul poate exista în diferite grade și intensități. Iar într-o formă accentuată, poate provoca o reală suferință persoanei afectate.
Care ar putea fi explicațiile pentru acest sindrom al impostorului? Pornind din copilărie, o educație strictă și autoritară este posibil să îți fi amprentat psihicul cu acest sentiment că nu ești niciodată suficient de bun, de competent, de apt, sau că meriți să ai parte de lucruri bune în viața ta. Iar dacă ai parte de lucruri bune, atunci probabil că ai avut puțin noroc, care se va termina curând. Dacă micile realizări pe care le aveai nu erau observate, încurajate, susținute și lăudate, ai ajuns probabil să te gândești și să simți la un nivel profund că nu ai realizat de fapt nimic demn de observat și lăudat. Dacă fiecare lucru era criticat, bagatelizat, sau pur și simplu ignorat, înseamnă că nu ai avut niciodată sentimentul că ești bun și suficient așa cum ești. Ulterior, poate nu au mai existat persoane care să ofere un feedback pozitiv care să anuleze această tendință sau poate că sentimentul imposturii și incompetenței era deja prea împământenit pentru a putea fi dezrădăcinat.
Pe urmele unei astfel de copilării vine un adult nesigur și care se subevaluează perpetuu. Opiniile pozitive ale prietenilor, colegilor sau șefilor în legătură cu munca lui ajung să trezească o disonanță cognitivă. Dacă în sinea ta te simți un impostor, dar oamenii din jur îți aduc laude, așteptarea este că mai devreme sau mai târziu vor ajunge să vadă prin masca ta cine ești tu cu adevărat, pentru că nicio păcăleală nu ține la nesfârșit.
Nu totul trebuie să presupună sacrificii enorme sau să fie noroc chior. Poate chiar ți-ai făcut temele la timpul lor și ai ajuns să fii răsplătit pentru asta. O poziție mai bună, un salariu mai mare, o reputație în domeniu chiar sunt recompense pe care poți să le obții pentru munca ta. Ce se întâmplă în schimb atunci când suferi de sindromul impostorului este că niciodată nu crezi că ai muncit suficient sau că meriți cu adevărat aceste lucruri. După părerea ta, la un moment dat este inevitabil ca ele să dispară și lumea să își dea seama de incompetența ta. Altă variantă ar fi aceea în care renunți tu la ele de bună voie, ținând cont că adânc înăuntrul tău simți că nu ți se cuvin cu adevărat, sau refuzi ocazii și oportunități din același motiv.
Poate nu ți-ai imaginat niciodată că vei avea mult succes în ceea ce faci. Poate ești neîncrezător că propriile tale forțe au putut să te aducă atât de sus unde ești azi. Când răsplata pentru care ai muncit, dar la care nu te așteptai, ajunge la tine, nu ești capabil să o primești și să o lași să îți schimbe viața. Așa arată frica de succes.
