Sunt psiholog clinician sub supervizare, o persoană empatică și dedicată, preocupată de crearea unui spațiu sigur, autentic și lipsit de judecată, în care fiecare persoană să se simtă ascultată, înțeleasă și respectată. Cred că fiecare om are propriul ritm și propriile resurse pentru dezvoltare, iar rolul meu este de a-l însoți cu profesionalism și grijă în acest proces.
În practica mea, realizez evaluări psihologice clinice pentru adolescenți și adulți și ofer intervenție psihologică și consiliere pentru adolescenți, tineri și adulți. Îmi adaptez demersul la nevoile fiecărei persoane, utilizând metode și tehnici validate științific (evidence-based), pentru a asigura intervenții eficiente și fundamentate profesional.
Etica profesională reprezintă una dintre valorile centrale ale activității mele, motiv pentru care acord o atenție deosebită confidențialității, respectului față de persoană și menținerii celor mai înalte standarde profesionale în relația terapeutică.