Ce legătură au cele două? La prima vedere nu este tocmai clar cum perfecționismul, o trăsătură a persoanelor conștiincioase, ar putea duce la procrastinare, care este de cele mai multe ori asociată în mentalitatea colectivă cu simpla lene. Cu toate acestea, cele două formează o buclă negativă care ne poate complica existența și ne poate ține din a ne atinge adevăratul potențial. Perfecționismul, o trăsătură pozitivă în sine, poate să ne împiedice chiar și pe cei mai conștiincioși dintre noi din a ne atinge obiectivele despre care știm că ar putea să ne aducă mari beneficii pe termen lung. Cum se întâmplă toate acestea?
Înainte de toate, trebuie menționat că procrastinarea nu este o problemă care are legătură gestionarea timpului, ci, la bază, este o problemă de anxietate. Desigur, un program încărcat sau un prost management al timpului ar putea fi explicații rezonabile pentru faptul că nu ai făcut acel lucru pe care știai că ar trebui să îl faci de mult timp. Dar și mai probabil este că resimți anxietate doar la gândul că ar trebui să te apuci. Astfel încât ajungi să procrastinezi. O oră, o zi, o săptămână, o lună, un an, poate chiar o viață întreagă. Iar timpul nu este de partea ta în asemenea situații. Ce se întâmplă atunci este că anxietatea duce la procrastinare, care la rândul ei produce și mai multă anxietate, la care se adaugă în plus și presiunea timpului. Iar dacă presiunea timpului nu există, atunci este foarte probabil ca acel lucru să nu fie o obligație, în schimb ți-ar aduce beneficii pe termen lung, cum ar fi să înveți o limbă străină, să deprinzi o nouă abilitate, sau să începi o mică afacere.
Și totuși cum influențează perfecționismul procrastinarea? Perfecționismul vine cu un set de standarde înalte pe care ți le impui singur și le pretinzi de la propria ta persoană. Aceste standarde, prin faptul că sunt setate foarte sus, de multe ori te ajută și te motivează, dar alteori îți creează un disconfort atât de mare încât nu te mai apuci de treabă. Îți este teamă să începi un demers tocmai pentru că rezultatul s-ar putea să nu fie la nivelul așteptărilor tale, iar asta îți va știrbi încrederea în propriile forțe. Pe moment ai evitat anxietatea, dar pe termen lung ea crește, iar forțele tale stagnează. Dacă nu contrabalansezi anxietatea care însoțește perfecționismul, acesta poate ajunge să îți facă mai multe probleme decât să îți aducă beneficii.
Care este piesa care poate contrabalansa anxietatea? Rezistența la frustrare. Prima formă nu trebuie să fie perfectă, trebuie să fie doar o schiță inițială pe care urmează să o dezvolți ulterior. Ce se întâmplă din cauza perfecționismului este că ai așteptarea să îți iasă ceva bine din prima încercare și cu cât crezi că ești mai departe de forma ideală pe care ți-ai imaginat-o, cu atât ești mai anxios și procrastinezi mai mult; până la urmă cine vrea să fie nepriceput? Chiar dacă prima formă pe care o faci este crudă și nerafinată, scopul a fost îndeplinit: te-a împins la acțiune. Pentru a depăși inerția de început ai nevoie doar să faci schița inițială. Nici nu este de așteptat să fie bună, important este să existe. Ulterior o poți cizela până la forma ideală, poți exersa și te poți perfecționa.
Perfecționismul vine cu acest bias care îți concentrează atenția pe forma inițială, care este imposibil să fie bună din prima încercare. Dacă ai o dificultate în a iniția un demers, dar apoi devine mult mai ușor să continui, înseamnă că cel mai important este să depășești acea inerție de început. Iar asta poți face ignorând aproape cu totul forma inițială. Concentrează-te pe procesul de îmbunătățire, nu pe formă. Nu contează la ce nivel de expertiză ești când începi un demers, de multe ori începi chiar de jos. Ce contează este să fii consecvent în procesul de îmbunătățire.
Perfecționismul este o trăsătură care poate să îți aducă beneficii atunci când condițiile sunt prielnice, sau poate să te încurce atunci când e însoțit de o doză prea mare de anxietate. Ca orice perfecționist, sigur nu îți dorești să fii nepriceput și sub standardele tale personale. Făcându-ți iluzii că ar fi posibil să faci ceva foarte bine din primele încercări, e foarte probabil ori să ajungi să procrastinezi, ori să te descurajezi repede. Iar mai departe nu îți rămâne decât să te apropii cu pași mici și constanți către ținta pe care ți-ai ales-o, în loc să speri la saltul cel mare.
