Ai serviciu, ai responsabilități, ai atâtea de făcut ca mamă, atât acasă cât si la serviciu, multe griji, multe targeturi de atins, dead-line-uri; ai impresia ca nu mai termini că esti cu ele în întârziere, ai stat peste program să încerci să ajungi cu ele la zi iar acum trebuie să te duci acasă să faci cumpărătuti, să gătești și, da, trebuie să ieși și cu copilul în parc sau afară la joacă.
Da, știu,e greu, sunt multe de făcut, mai ales ca femeie: mama, gospodină și totuși din tot ceea ce ai de făcut; dacă îmi este permis să-ti recomand ceva este: să îti faci timp pentru copilul tău. Poți tăia de pe listă să nu stai azi peste program, dacă știi ca ai un program încărcat și acasă, să gătești ceva mai rapid sau mai ușor sau să comanzi dar orice ai decide: fă-ți timp pentru copilul tău! Insoțește-l azi în parc, la joacă, să se vadă cu prietenii sau colegii, să petreacă timp în natură, să socializeze, să participe la diverse jocuri în aer liber alături de copii de seama sa și NU, nu alege varianta comodă, de a-i pune tableta sau laptop-ul în brațe sau de a-l lăsa la televizor, este mult mai ușor, e adevărat, însă, privind pe timp mediu și lung este mult mai toxic pentru copilul tău. Dacă vremea nu te ajută pentru a ieși afară, petreceti timp împreună în familie acasă participând alături de copil la diverse jocuri sau joculețe pe care el le știe sau le creează sau inițiați jocuri amuzante care sa îi stimuleze imaginația și din care poate să învețe lucuri noi. Să nu uitați prin joc copilul învață și reține cel mai usor! Profitați și de weekend-uri și mergeți împeună teatru pentru copii, la film, la picnic, la munte, in diverse excursii, pot exista o multitudine de idei de a petrece timpul împreună gasiti-le pe cele mai convenabile și adaptate familiei voastre, oricum ar fi și orice ați decide atâta timp cât este pentru a petrece timp de calitate împreună, în famile, este foarte bine ceea ati ales.
Oricât ti-ar fi de greu trebuie să mai știi un lucru, timpul acesta nu se întoarce și trece foarte repede și va veni ziua în care îți vei mai dori să petreci un timp cu copilul tău însă el va fi atunci adolescent, va avea nevoie să se desprindă usor-usor de „cuib” va căuta în afară, va avea nevoie de validarea și aprecierea celor din grupul său de anturaj iar atunci tu ca părinte nu poti decât să-l susții și să-i fii alături. Atunci el va avea nevoie să știe că ești acolo pentru el oricând va fi cazul sa apeleze la tine iar ca să știe că ești mereu acolo pentru el, tu azi, cand el e copil, trebuie sa faci parte din prezentul lui, jucandu-te cu el, însoțindu-l la joacă, în parc, la diverse activități în care s-a implicat, să fii mereu alături de el, să creezi în timpul acesta o relație de prietenie și de încredere cu copilul tău; altfel la adolescență –o perioadă care vine cu multe încercări și tentații pentru tinerii din ziua de azi- nu va putea să vină la tine atunci când întâmpină o problemă, pentru că pe el, cândva, chit că nu știe să spună acum, absența ta din timpul copilăriei sale l-a durut, i-a lăsat acolo un gol de care-și va da seama în timp și i-a creat o neincredere în tine, relația ta cu el e definita din punctul lui de vedere ca instabilă, nesigură, cândva nu ai fost langă el, când el ar fi avut nevoie…
Petrece timp cu copilul tău, timpul e cel mai pretios, creaza-ti amintiri frumoase cu el, pline de iubire, de clipe vesele, magice, creează o relație de prietenie frumoasă alături de el, care în timp va conta mult perntru că va genera stabilitate, încredere, atașament securizant (sunt aici pentru tine oricând, indiferent de ceea ce se va întâmpla).
Dacă crezi ca acest articol ți-a fost de ajutor și mai știi pe cineva căruia i-ar putea fi util, aș aprecia dacă l-ai distribui.
Numai bine, vă doresc și relații pline de iubire și de armonie!
Psiholog Camelia Andronescu