Să fii capabil să amâni recompensele imediate este probabil una dintre cele mai utile abilități pe care le poți cultiva. Lumea contemporană pare pornită în demersul de a ne deturna de la ce este cu adevărat important într-o viață de om. Distragerile sunt omniprezente și ne captează atenția, iar recompensele vin prea ușor și ne fac să ne pierdem motivația. Și până la urmă de ce ne-am chinui și ne-am da silința, dacă recompensele se obțin repede? Pentru că satisfacțiile obținute ușor nu au un sens mai profund dacă nu muncești pentru ele, și de aceea sunt goale și lipsite de sens. De fapt, ideea care s-a înrădăcinat, că a fi fericit este scopul suprem al vieții, nu este nici suficientă, nici adecvată pentru a te susține atunci când viața este cu adevărat grea.
Începând cu recompensele, nu este o noutate pentru cine se oprește să se uite în jur că suntem bombardați la orice pas și cu fiecare ocazie de lucruri menite să fie consumate. De la mâncare de plastic, la social media, la servicii de streaming, la jocuri video, la jocuri de noroc, la droguri, la pornografie etc. Înainte de invenția smartphone-ului nu aveai acces în orice moment de plictiseală și ușor disconfort la o platformă de comparare socială care să te inunde cu dopamină până la epuizare. Înainte de invenția televizorului, nu riscai să pierzi o seară întreagă în fața unui serial sau a unei emisiuni de duzină, fără să faci nimic productiv. Înainte de invenția calculatoarelor, jocurile se petreceau în contact direct cu alți oameni, și astfel se șlefuiau abilități sociale și se legau prietenii. Înainte de explozia industriei pornografice, oamenii erau motivați să își satisfacă nevoile sexuale într-o relație, nu de unii singuri.
Toate aceste moduri facile de a obține nu o adevărată recompensă, ci doar simularea uneia, îți inundă creierul într-un timp foarte scurt cu o cantitate enormă de dopamină nemeritată și îți „tocesc” receptorii neuronali. Ce se întâmplă în timp este că nevoia de a consuma aceste produse crește pe măsură ce satisfacția pe care ele o oferă la fiecare utilizare scade, iar acesta este mecanismul de formare al adicțiilor.
Continuând cu obiectivele pe termen lung, acestea sunt lucruri pentru care trebuie să dedici mult timp și energie, să muncești, și să faci sacrificii, dar care sunt capabile să îți ofere o satisfacție demnă de a da vieții tale un sens. Iar aici nu este vorba doar despre obiective profesionale, cum ar putea părea la prima vedere. O relație de cuplu împlinitoare necesită timp, energie, muncă și sacrificii, asemenea unei cariere. Același lucru poate fi spus și despre o relație de prietenie, creșterea copiilor, demersul de a fi un om învățat și cult, realizarea unei opere artistice sau a unei performanțe sportive și lista poate continua. Fiecare om are obiectivele lui în viață și pentru fiecare contează altceva. Sensul nu se află undeva în exterior, ci unele aspecte alte realității sunt încărcate de semnificația subiectivă a fiecăruia. George Mallory, alpinistul englez care a încercat de trei ori escaladarea vârfului Everest la începutul anilor 1920, ne dă o lecție de simplitate, prin care ne arată că nu avem nevoie de mai mult pentru a ne găsi un sens. Întrebat odată de un jurnalist de ce vrea să escaladeze vârful, răspunsul lui Mallory a fost „Pentru că este acolo”.
În acele momente în care viața este cu adevărat grea, ideea care îți este vândută la fiecare pas, că scopul ultim al vieții este doar să fii fericit, nu te va salva. Această idee nu are puterea intrinsecă de a motiva, ci dimpotrivă, te va descuraja să perseverezi atunci când întâmpini obstacole și dificultăți. Ce îți vei spune în acele momente grele și descurajante? Că faci asta pentru că trebuie să fii fericit? Nici vorbă. Când vrei să perseverezi trebuie sa îți reamintești că drumul este dificil, dar era de așteptat, că este important și are o semnificație, uneori tocmai pentru că nu este ușor. O semnificație pentru care merită să te zbați.
Nu fructele care atârnă jos oferă sens, ci cele la care este greu să ajungi. Nu poți să te aștepți să urmărești următoarea doză de satisfacție ușor de obținut și să ai și sentimentul unei vieți trăite cu sens. Pentru a da sens vieții trebuie să ai obiective pe termen lung și, ar fi de preferat să fie și dificile. Poate părea paradoxal, dar nu o țintă ușor de atins te motivează, ci una grea. Satisfacția pe care o obții de pe urma oricărui lucru ușor este fadă și trecătoare. Poate nu vei reuși mereu să atingi acel obiectiv înalt, și este în regulă, dar măcar ai țintit sus, iar data viitoare vei face mai bine.
Astfel că ar trebui să îți petreci timpul în mod conștient, nu să trăiești pe pilot automat în urmărirea următoarei doze de dopamină după consumarea unui produs. Să alegi, în schimb, să cari o „piatră” grea, dar care îți oferă un sens. Și să ai un obiectiv mai presus decât fericirea.
