Salut,
Mă numesc Beatrix Perde și sunt psiholog clinician acreditat de către Colegiul Psihologilor din România. Sunt absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, specializarea Psihologie din cadrul UBB Cluj-Napoca atât la nivel licență cât și la nivel master.
De asemenea, sunt absolventă a Facultății de Filosofie și Istorie, specializarea Filosofie la nivel de licență și de masterat, iar în prezent urmez un doctorat în acest domeniu.
Toate studiile pe care le-am făcut până acum sunt din dorința de putea înțelege oamenii și natura umană cât mai bine și de a avea o perspectivă cât mai bună asupra problemelor cu care se confruntă fiecare în parte.
Cred că fiecare dintre noi întâmpinăm diverse probleme pe parcursul vieții și e foarte important să avem pe cineva alături care să ne ajute să le depășim. Voi încerca să creez un cadru cât mai securizant pentru tine astfel încât acest proces să îți fie cât mai ușor.
Ședințele se pot desfășura atât în cadrul cabinetului cât și online.