Am ales cariera de psihoterapeut în urma unor experiențe de viață care m-au făcut să realizez că suferința emoțională poate fi gestionată, că orice problemă are o soluției și că, de cele mai multe ori, îmbunătățirea calității vieții este un proces la care trebuie muncit activ.
Împreună, într-un mediu sigur, empatic și fără prejudecăți, vom identifica problemele cu care te confrunți și obiectivele pe care vrei să le atingi.
Vom lucra împreună pentru a produce schimbările pe care le dorești în viața ta și pentru a atinge acea stare de echilibru care să-ți permită să te bucuri de o viață trăită în acord cu valorile și principiile tale.
Abordarea principală pe care o utilizez este una cognitiv-comportamentală (CBT) integrând și elemente din alte paradigme precum terapia centrată pe scheme, terapia prin acceptare și angajament, etc.